COPIL BARBAT...

Eu nu sunt copil...ci sunt copil barbat, sunt vorbele pe care mi le-a spus pustiul meu de aproape 9 ani cu o seara in urma. Ma uitam uluita la el. Cum adica? Il intreb.

Pentru ca asa sunt...imi spuse el scurt.

Raspunsul nu avea sa ma multumeasca, asa ca insist.

Vad multe, dar nu spun, imi spuse el sec.

Sa fie oare internetul de vina? Ca afla acolo vrute si nevrute...

Sa fie oare televizorul de vina? Ca afla atatea informatii de la o varsta frageda...

Sa fie..? Mii de scenarii se inghesuie in capul meu in ora asta tarzie din noapte si nu reusesc sa ma opresc la macar unul.

Copilul meu, care e abia in clasa a 3 a, pe care n-a inceput-o inca, imi da niste replici demne de un adult, uneori. Stau si ma tot intreb...maturizarea asta precoce oare o fi buna?

Da si nu, imi raspunde o voce interioara pe care numai e o aud.

Dar oare cum sa-l fac pe el sa se ocupe, ca sa spun asa, de ceea ce-l priveste pe el ca si copil?

Nu cred ca e posibil cu atata tehnologie in jur.

Trebuie sa copilareasca cat mai are timp, ca trece si nu se mai intoarce niciodata.

VREAU SA FIE COPIL, nu copil barbat.