Mi-e dor...

Mi-e dor…

Mi-e dor de insula noastra, insula pe care am cladit-o cu ochii mintii si tu si eu cand ne tot sicanam…

Mi-e dor de replicile in care imaginatia noastra o lua un pic razna si ieseau discutii absolut delicioase.

Mi-e dor de plimbarea prin parc, de ceaiul servit de noi cand ne-am vazut prima oara.

Nu pot sa  cred, refuz sa cred ca tu nu mai esti, dar, stii, vei ramane mereu viu in sufletul meu.

Boala, necrutatoarea boala te-a luat dintre noi cu mult prea devreme, tocmai cand erai atat de mandru de copiii tai.

Ai luptat, te-ai ascuns de mine ca sa ma menajezi, dar eu, simteam ca ceva nu e in regula.

O poza..mi-a confirmat durerosul adevar, era clar ce avea sa urmeze…desi nu voiai sa recunosti...

Un suflet mare ca al tau e greu de gasit, daca nu chiar imposibil. Dar…tu…nu mai esti…Ne veghezi de undeva de sus…

Mi-e dor...de ce... nici nu a inceput…si s-a sfarsit…

Am spus ca o sa fiu tare…dar lacrimile nu-mi dau pace…

Mi-e dor si ma doare…

Odihneste-te in pace, Mihai!!!